Pasiunea noastră pentru descoperire ne aduce deseori alături de oameni care văd lumea prin aceeași lentilă, dar în ritmuri diferite.

Din această dorință de a găsi perspective proaspete, prin parteneriatul cu Nomadi Experience, integrăm în universul Terra Incognita expediții cu o abordare distinctă, dedicată destinațiilor inedite, dincolo de traseele obișnuite.

În aceste călătorii, accentul cade pe un spirit de aventură autentic. Este o invitație de a simți pulsul destinației „la firul ierbii”, într-un mod personal și profund, păstrând însă în rucsac atenția și curiozitatea pe care le găsiți mereu în comunitatea Terra Incognita.

De data aceasta, îți propunem o călătorie în Nepal.

Începem în Kathmandu, unde explorăm orașul vechi și locurile de ritual, apoi zburăm spre Pokhara pentru a urca pe potecile din regiunea Annapurna.
Trecem prin sate de munte unde viața a rămas neschimbată de decenii și coborâm în câmpiile din sud, la Lumbini și în jungla din Chitwan.

Un traseu pe care îl parcurgem la pas tocmai pentru a descoperi Nepalul în adevăratul sens al cuvântului. 

ATRACȚII ȘI EXPERIENȚE

  • Valea Kathmandu și Bhaktapur: Explorăm orașele vechi cu arhitectură din cărămidă și lemn, unde ritualurile religioase fac parte din viața de zi cu zi, nu sunt puse în scenă pentru turiști.

  • Ceremoniile de la Pashupatinath: Mergem pe malul râului Bagmati pentru a vedea ritualurile hinduse de incinerare. Este o experiență directă, uneori dură, despre cum se raportează localnicii la viață și moarte.

  • Trekking spre Dhampus: O urcare pe trepte de piatră prin sate de munte, unde avem prima perspectivă reală asupra masivului Annapurna și a vârfului Machapuchare, departe de zgomotul orașelor.

  • Răsăritul din Australian Camp: Ne trezim devreme pentru a vedea cum lumina atinge pereții de gheață ai munților de peste 8.000 de metri. E cel mai bun punct de belvedere din acest traseu.

  • Safari în Chitwan: Schimbăm muntele cu jungla și căutăm rinocerii cu un singur corn și crocodilii din parcul național, folosind bărci locale (canoe) și mașini de teren.
  • Lumbini – Grădina Sacră: Vizităm locul unde s-a născut Buddha, un spațiu vast unde mănăstiri din toată lumea sunt construite în stiluri arhitecturale diferite, de la cel tibetan la cel japonez.

  • Zborul spre Pokhara: Un zbor scurt de 20 de minute care trece pe lângă crestele Himalayei. E cea mai rapidă metodă să vezi amploarea munților de sus, înainte să ajungi la baza lor.

DETALII CĂLĂTORIE

- Loc de întâlnire: 06.11.2026 - Aeroport Otopeni - Terminal Plecări. Vă rugăm să fiți la aeroport cu cel puțin 2.5 ore înainte de decolare (în funcție de orarele finale de zbor, vă vom anunța care este locul exact de întâlnire).
- Ne mai și întoarcem: 16.11.2026 - Aeroport Otopeni

Ne odihnim în hoteluri hoteluri de 3* și 4* din Kathmandu, Pokhara, Dhampus, Lumbini, Chitwan, câte 2 persoane/cameră.

PROGRAMUL CĂLĂTORIEI

Ziua 1 - Zborul spre Kathmandu
Ziua este dedicată zborului internațional. Ne pregătim pentru schimbarea de ritm și altitudine care urmează.

Ziua 2 - Bun găsit, Nepal!
Aterizăm în Kathmandu, iar după formalitățile de viză, ne întâlnim cu ghidul local pentru transferul spre hotel. După check-in, ieșim la o primă plimbare prin Thamel, cartierul agitat unde vedem primele temple strecurate printre magazinele cu echipament montan.
Transfer: 10 km (aprox. 20 min)

Ziua 3 - De la ritualuri la Bhaktapur
Mergem la Pashupatinath pentru a vedea ceremoniile de incinerare de pe malul râului Bagmati, un loc esențial pentru înțelegerea culturii hinduse. De aici, plecăm spre Boudhanath, cea mai mare stupă budistă din lume. După-amiaza o petrecem în Bhaktapur, un oraș vechi cu piețe de piatră și temple din cărămidă, iar seara urcăm la Nagarkot.
Transfer: 50 km (aprox. 2 h)

Ziua 4 - Zborul spre Pokhara și viața în vechiul bazar
Dimineața zburăm spre Pokhara, un drum scurt de 20 de minute unde, dacă avem cer senin, vedem de sus toată creasta Himalayei. După ce ne lăsăm bagajele la hotel, mergem la Cascada Davi și la peștera Gupteswor, un spațiu subteran imens unde localnicii au amenajat un altar în piatră. Încheiem ziua cu o plimbare prin bazarul vechi din Pokhara, o zonă plină de ateliere și magazine locale, mult mai puțin turistică decât zona de mal de lac.
Transfer: Avion, 20 min și rutier, aprox. 1 h

Ziua 5 - Urcarea spre Dhampus (1.650m)
Lăsăm mașina în Phedi și începem drumeția propriu-zisă. Prima parte e cea mai solicitantă: o urcare susținută pe trepte de piatră prin pădurea subtropicală, care ne scoate rapid din ritmul de oraș. Odată ce panta se mai domolește, poteca șerpuiește printre terase agricole și case din piatră unde viața curge lent. Ajungem în satul Dhampus, cocoțat pe o creastă, de unde avem prima vedere panoramică asupra masivului Annapurna și a vârfului sacru Machapuchare.
Transfer: Mașină, aprox. 1 h și trekking, aprox. 4 h

Ziua 6 - Australian Camp și Lacul Phewa
Ne trezim devreme pentru a vedea cum lumina atinge vârfurile Annapurna și Dhaulagiri chiar de pe terasa unde suntem cazați. După micul dejun, continuăm drumeția spre Australian Camp, cel mai înalt punct al traseului nostru. De aici, începem coborârea spre Naudanda, trecând prin sate mici și zone verzi. Ne întoarcem cu mașina în Pokhara, iar spre seară ieșim pe lacul Phewa pentru o plimbare cu barca.
Transfer: Trekking, aprox. 3–4 h și rutier, aprox. 1 h 30 min

Ziua 7 - Pelerinaj la Lumbini
Lăsăm munții în urmă și coborâm spre regiunea Terai, câmpia joasă de la granița cu India. Peisajul se schimbă radical, devenind mult mai cald și mai arid. Ajungem la Lumbini, locul unde s-a născut Buddha, și explorăm zona monastică. Este un spațiu imens, unde vedem grădinile sacre, Piatra Nașterii (Marker Stone) și mănăstiri construite de comunități budiste din toată lumea, fiecare cu arhitectura ei specifică.
Transfer: 200 km (aprox. 6 h)

Ziua 8 - Safari în Chitwan
Pornim spre Parcul Național Chitwan, una dintre cele mai bine conservate rezervații din Asia. După ce ne cazăm, facem o primă ieșire prin satul comunității Tharu pentru a vedea cum trăiesc localnicii la marginea junglei. Mergem apoi spre malul râului, locul unde elefanții sunt aduși de obicei la scăldat. Seara asistăm la un spectacol Tharu, cu dansuri tradiționale.
Transfer: 200 km (aprox. 5 h)

Ziua 9 - În inima junglei
Dedicăm întreaga zi explorării Parcului Național Chitwan. Începem cu o plimbare cu canoea (o barcă lungă, cioplită dintr-un singur trunchi de copac), de unde putem observa crocodilii și păsările exotice. Continuăm aventura cu un safari 4x4, căutând rinocerul cu un singur corn și, dacă avem noroc, alte animale sălbatice în mediul lor. După-amiaza aflăm mai multe despre flora și fauna parcului de la ghizii locali.

Ziua 10 - Drumul de întoarcere spre Kathmandu
Părăsim liniștea din Chitwan pentru drumul de întoarcere spre capitală. Traseul șerpuiește pe deasupra râurilor de munte și ne oferă o ultimă perspectivă asupra vieții rurale nepaleze de-a lungul șoselelor. Odată ajunși în Kathmandu și după ce facem check-in-ul, avem timp liber pentru ultimele cumpărături în Thamel sau pentru a revedea locurile preferate din oraș.
Transfer: 200 km (aprox. 6 h)

Ziua 11 - Templul Maimuțelor și plecarea spre casă
În funcție de orarul zborului internațional, facem un scurt tur pietonal de aproximativ către Swayambhunath, cunoscut drept Templul Maimuțelor. Este un monument budist vechi de peste 2.000 de ani, care veghează orașul de pe un deal deasupra Kathmandu. Stupele sunt populate de maimuțe, considerate de localnici descendenții lui Hanuman, Zeul-Maimuță. Este locul unde ne luăm rămas bun de la Nepal înainte de transferul spre aeroport.
Transfer: Transfer aeroport (aprox. 1 h)

Terra Incognita - From Dream to Reality

Costul călătoriei este de 1380 euro/persoană și include:

Transport și logistică
- Transport, pe toată durata excursiei, cu mijloc adaptat la numărul final de persoane înscrise.
- Zbor intern: Kathmandu - Pokhara (zbor de linie, bagaj de cală inclus conform politicii companiei).
- Transferuri aeroport - hotel și retur, conform programului

Cazare și mese
- Cazare în camere duble la hoteluri de 3* și 4*
- Mese: 9 mic dejunuri și 9 cine

Excursii și atracții
- Bilete de intrare la obiectivele turistice din program
- Intrarea în Parcul Național Chitwan

Asistență și ghizi
- Însoțitor de grup, vorbitor de limba română
- Ghid local vorbitor de limba engleza

 * Nu sunt incluse:
- Biletele de avion internaționale. În momentul formării grupului și a stabilirii orașelor din care veniți fiecare vom analiza cele mai avantajoase oferte de bilete de avion din acel moment și vă va oferi consultanța pentru cumpărarea acestora.
Recomandările noastre pentru zbor din București sunt companiile Turkish Airlines sau Fly Dubai, iar costul este de aprox. 1.000 euro.
- Alte mese decât cele specificate
- Bacșișurile pentru ghizii locali
- Alte cheltuieli nemenționate
- Viza de Nepal. Se obține și se plătește pe aeroport la sosire (aprox. 30-50 USD, în funcție de durata șederii).

*** Cheltuieli opționale:
- Supliment cameră single: 330 euro.

Termene de plată:
- Avans 460 euro / persoană la înscriere
- Diferența se achită în 2 rate a câte 460 euro / persoană, până la datele de 1 mai și 1 octombrie 2026. 

Plățile se pot face prin transfer sau depunere în cont:
Terranienii Calatoresc SRL
CUI: 44036634
J23/2103/2021
RO60BTRLEURCRT0596876701
Banca Transilvania
cu mențiunea „Nepal cu Nomadi”

! Dacă doriți să achitați în lei, va rugăm să ne contactați.

VĂ RUGĂM SĂ REȚINEȚI:

- Asigurarea de călătorie este obligatorie, iar asigurarea storno este opțională, dar recomandată.
- Pentru această călătorie, este necesar pașaportul cu o valabilitate mai mare de 6 luni de la momentul întoarcerii în România.

*Note:

  • Pe parcursul călătoriei se vor face fotografii și înregistrări video, iar unele dintre acestea vor fi publicate pe website-urile și paginile de social media Terra Incognita, Terra Trips și Nomad Experience. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu înregistrarea materialelor foto-video și cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legii.
  • În funcție de anumite situații de moment, ne rezervăm dreptul de a ajusta programul, ideea de bază menținându-se.

! Imaginile evenimentului sunt doar cu titlu de prezentare.

  • Moneda și plăți: Se folosește Rupia Nepaleză (NPR). În Kathmandu și Pokhara poți plăti cu cardul la hoteluri sau restaurante mari, dar cash-ul este obligatoriu pentru orice achiziție în piețe, sate de munte sau în junglă. Există bancomate în orașe, dar e bine să ai mereu rezervă de numerar la tine.
  • Internet și telefonie: Wi-Fi-ul este disponibil în majoritatea hotelurilor, dar viteza scade pe măsură ce urcăm spre Dhampus sau în Chitwan. Recomandăm cumpărarea unei cartele SIM locale (Ncell sau Nepal Telecom) direct din aeroport – ai nevoie de o fotografie tip pașaport și o copie după pașaport.
  • Electricitate: Prizele sunt în general de tip C (ca în România), dar poți întâlni și tipurile D sau M (cu trei pini). Tensiunea este de 230 V. Un adaptor universal este util pentru a evita surprizele în zonele mai izolate.
  • Limbă: Limba oficială este Nepaleza. Engleza este vorbită la un nivel rezonabil de majoritatea celor care lucrează în turism, deci te poți înțelege ușor în hoteluri și restaurante.
  • Cultură și restricții: Nepalul este o țară profund religioasă. La intrarea în temple sau case private, descălțatul este obligatoriu. Îmbrăcămintea trebuie să fie decentă (umeri și genunchi acoperiți). În jurul stupelor budiste (ca Boudhanath), se merge întotdeauna în sensul acelor de ceasornic. Fotografierea este permisă în curțile templelor, dar de cele mai multe ori interzisă în interiorul altarelor; verifică mereu semnele sau întreabă ghidul.
  • Climă și îmbrăcăminte: În noiembrie, vremea este stabilă și cerul e de obicei senin, dar există diferențe mari de temperatură. Kathmandu și Chitwan: Ziua este cald (20-25°C), dar seara și dimineața temperatura scade rapid spre 10°C. Zona de munte (Dhampus / Australian Camp): Ziua este plăcută pentru mers pe jos, dar noaptea temperaturile se apropie de 0-5°C. Echipament esențial: Haine în straturi (sistem ceapă), o jachetă impermeabilă/vânt, un polar (fleece) călduros și încălțăminte de trekking cu talpă aderentă (nu neapărat bocanci grei de iarnă, dar ceva care să susțină glezna pe treptele de piatră).
  • Sănătate și apa Apa: Nu se consumă niciodată apă de la robinet, nici măcar pentru spălat pe dinți în zonele rurale. Folosește doar apă îmbuteliată (verifică să fie sigilată) sau apă filtrată/fiartă oferită la cazări. Mâncarea: Evită fructele gata tăiate în piețe și gheața în băuturi. Mâncarea gătită la temperaturi înalte (cum sunt faimoasele momo sau dal bhat) este în general sigură.Igienă: Un gel dezinfectant pentru mâini este obligatoriu în rucsac, mai ales în zonele de munte sau în timpul safariului.Trusă medicală: Recomandăm să ai la tine o trusă de bază care să includă medicamente pentru digestie, plasturi pentru bășici (esențiali la trekking), antiinflamatoare și dezinfectant.
6 - 16 Noiembrie 2026

Nepal cu Nomadi

1.380 

Nepalul e un contrast constant. De la praful și zgomotul din Kathmandu, la liniștea potecilor din Annapurna sau umiditatea junglei din Chitwan, toate te lasă fără cuvinte.

10 Locuri disponibile

  • Notează numele complet