Cea de-a patra întâlnire a Terranienilor care citesc și povestesc va avea loc pe 20 februarie, în primitorul spațiu de la Seneca Anticafe.
Romanul "Insula copacilor dispăruți" explorează povestea de dragoste dintre Kostas, un grec cipriot, și Defne, o turcoaică musulmană, care trăiesc pe o insulă divizată de problemele etnice și religioase din Cipru.
Relația lor întâmpină obstacole, iar povestea cuplului se împletește cu impactul pe care conflictul de pe insulă îl are asupra familiilor lor, dar și asupra naturii.
Naratorul este chiar un smochin care observă și reflectă asupra evenimentelor, adăugând un strat poetic și unic romanului.
DETALII EVENIMENT:
- Întâlnire: 20 februarie 2025, ora 18.30, Seneca AntiCafe, strada Ion Mincu, 1
- Durată: 2 ore.
Acțiunea cărții alternează între trecutul din Cipru și prezentul din Londra, unde fiica lor, Ada, încearcă să descopere rădăcinile și poveștile părinților săi.
Cartea este scrisă într-un stil poetic ceea ce o face accesibilă, iar Elif Shafak folosește imagini bogate și metafore, fără a complica, însă, narațiunea.
Alternarea dintre trecut și prezent menține interesul, iar capitolele scurte facilitează lectura și deși atinge subiecte profunde precum războiul, pierderea sau identitatea, tonul rămâne empatic și cald, fără a deveni copleșitor.
Terra Incognita: From Dream to Reality!