Te tentează o călătorie alături de familie, un prieten (sau mai mulți, alegerea ta), care să vă ofere libertatea de a explora în voie o destinație, dar care să nu vă împovăreze cu toată partea organizatorică - rezervările, zborul, cazarea? Îți place ideea de-a descoperi singur/ă atracțiile unei zone, dar simti și nevoia de-a te sfătui cu noi în caz de nevoie? Acesta este avantajul unei călătorii individuale: că-ți poți configura ritmul dorit și obiectivele de interes din programul standard, în măsura în care acesta permite.
Ce spui de Praga, cea clasică dar și puțin ”altfel”? Tur cu mașină vintage prin centrul vechi al orașului, plimbare cu tancul, trageri cu mitraliera (gloanțe oarbe!), degustare de bere (dar și spa într-o cadă cu bere!), străzi pietruite, castele gotice cu turnuri, ceasuri astronomice medievale, poduri romantice - va fi un melanj wow pentru Insta!
ATRACȚII ȘI EXPERIENȚE
- Tur Vintage prin inima Pragăi - Explorarea orașului în mașini vintage oferă o perspectivă nouă asupra unor atracții clasice ce evocă trecutul romantic al orașului: Podul Carol, Piața Orașului Vechi sau Ceasul Astronomic
- Inedita Cehia - O zi plină de acțiune ce include conducerea unui vehicul blindat și trageri cu mitraliera, o experiență spectaculoasă, perfectă pentru toți amatorii de senzații tari.
- Pilsner Urquell Experience - O combinație unică de tradiție, tehnologie și savoare locală: un tur interactiv ce ne va dezvălui povestea celebrei beri cehești Pilsner Urquell, alături de degustări și lecții despre arta turnării perfecte a berii în pahar.
- Relaxare în stil ceh - Beer Spa (opțional) - Un mod inedit de a experimenta tradiția locală cu relaxarea senzorială: relaxare într-o cadă cu bere, cu beneficii terapeutice, plus un strop de răsfăț.
- Aventură la înălțime: Sky Bridge 721 și Sky Walk (opțional) - Cea mai lungă punte suspendată din lume oferă priveliști spectaculoase și o experiență unică, completată de drumeția printre peisajele panoramice.
- Atmosfera boemă - Plimbările pe Podul Carol sau prin cartierul Malá Strana, fie ziua, fie la apus, dezvăluie un oraș fermecător, perfect pentru momente de liniște, fotografii memorabile și povești romantice, de neuitat.
- Bijuterii arhitecturale - Vizitarea unor repere emblematice precum faimosul Castel din Praga, Strada de Aur sau Palatul Regal Vechi, dar și spectacolul Ceasului Astronomic, care încântă prin precizia inginerească și detaliile tipic medievale.
- Răsfăț culinar - Mese tradiționale în pivnițe rustice, arome autentice reinterpretate modern și cine sofisticate într-un decor intim, fiecare experiență culinară reflectând esența Pragăi.
DETALII CĂLĂTORIE
- Decolare: 05.05.2025, ora 07:50 - Aeroport Otopeni (noi te așteptăm, dar avionul nu!)
- Întoarcere: 11.05.2025, ora 12:20 - Aeroport Otopeni.
- Cazare: 6 nopți în Praga la hotel de 4*, câte 2 persoane în cameră.
PROGRAMUL CĂLĂTORIEI
Ziua 1: Aventură și farmec istoric
Descoperă magia Pragăi într-un tur exclusiv cu mașini vintage, traversând străzile fermecătoare ale centrului vechi. Bucură-te de priveliștile emblematice oferite de Podul Carol, Piața Orașului Vechi și spectaculosul Ceas Astronomic. După-amiaza te invită la o plimbare liniștită prin cartierul evreiesc Josefov, iar ziua se încheie savurând arome autentice ale bucătăriei cehe într-un decor tradițional.
Ziua 2: Cetăți, Grădini și Atmosferă boemă
Explorează grandiosul Castel Praga, unde te așteaptă comori arhitecturale precum Palatul Regal Vechi sau pitorescul Golden Lane. În grădinile castelului, vei găsi cele mai frumoase priveliști asupra orașului. Continuă traseul prin cartierul Malá Strana, cu opriri la clădiri baroce și străduțe ce inspiră romantism. Opțional, poți vizita Muzeul Franz Kafka sau să descoperi invențiile fascinante ale Muzeului Național al Tehnicii.
Ziua 3: Tradiție și savoare – Experiența Pilsner Urquell
În această zi te vei lăsa purtat de povestea berii cehe la expoziția interactivă Pilsner Urquell. Învață arta turnării perfecte la Tapster Academy, degustă arome tradiționale și descoperă secretele acestei băuturi iconice. După o pauză de prânz, explorează colecțiile fascinante ale Muzeului Național, iar seara te așteaptă o cină într-un restaurant rafinat din inima orașului.
Ziua 4: Adrenalină și aventură
Pornește într-o experiență memorabilă la mică distanță de Praga, unde vei conduce un tanc și vei încerca trageri cu mitraliera. Este ziua perfectă pentru un strop de adrenalină și senzații noi! Seara te vei relaxa cu o cină contemporană ce reinventează gusturile bucătăriei locale.
Ziua 5: Praga sau Sky Bridge 721 (excursie opțională)
Dedică această zi capitalei sau alege să te aventurezi în afara Pragăi. Poți vizita cetatea Vyšehrad, cu istoria sa străveche și priveliști impresionante, sau să explorezi Piața Orașului Vechi și spectacolul Ceasului Astronomic. Dacă vrei ceva mai impresionant, optează pentru excursia la Sky Bridge 721, cel mai lung pod suspendat din lume, completată de panorame incredibile și trasee montane spectaculoase.
Ziua 6: Praga Panoramică / Beer Spa (opțional)
Dimineața, bucură-te de o vedere impresionantă asupra Pragăi de la Turnul Televiziunii din Žižkov. După un prânz elegant, poți alege să experimentezi un spa cu bere, o combinație unică între relaxare și tradiție locală. Încheie călătoria festiv, cu o cină de rămas-bun ce reflectă spiritul rafinat al acestui oraș fascinant.
Ziua 7: Plecarea din Praga
Dimineața în care îți iei rămas-bun de la boema Praga, care, cu certitudine, ți-a oferit mixul perfect între aventură, distracție și explorare.