O călătorie care îți va încânta simțurile și îți va umple inima de bucurie.
Începem cu Porto, unde străduțele înguste, podurile emblematice și vederile panoramice impresionante îți șoptesc să încetinești și să te bucuri de moment. Continuăm călătoria pe valea Duoro, unde degustăm vinuri și ne bucurăm de peisaje care par pictate de un artist.
Călătoria noastră este condimentată cu adrenalină pe un pod suspendat, incursiuni regale în Sintra - orașul de poveste, și momente de relaxare în Cascais și Estoril, destinații unde și familia regală obișnuia să evadeze. Iar Lisabona? Te va surprinde cu a sa istorie, tramvaie galbene, cartiere colorate și tradiționalele concerte de fado.
Îți mai spunem un motiv în plus? Apusurile spectaculoase și magice din Portugalia.
Și desigur, în stilul nostru, am mai lăsat loc și de surprize pe care să le descoperi în călătorie.
ATRACȚII ȘI EXPERIENȚE
- Cazare la Hotelul lui James Bond: Vom sta la grandiosul hotel de 5 stele care a fost sursa de inspirație pentru Ian Fleming ca să creeze faimosul personaj James Bond!
- Degustări de Vin și Prânz în Regiunea Duoro: Peisajele cu terase abrupte pline de viță de vie ne cuceresc privirea în timp ce savurăm vinurile portugheze excepționale de la cele două crame. Completăm experiența cu un prânz delicios servit la cramă. Un adevărat răsfăț pentru simțuri.
- Podul Suspendat: Acest pod spectaculos care se află la înălțimea de 175 de m este unul dintre cele mai lungi poduri pietonale suspendate din lume. Fiecare pas făcut pe acest pod te va îndemna la curaj și aventură.
- Sintra: Acest oraș fermecător care era în trecut reședință de vară pentru familia regală nu ar trebui ratat. Pe lista noastră de văzut am inclus: Palácio Nacional da Pena, care pare desprins dintr-un basm, Quinta da Regaleira cu ale sale tuneluri subterane și fântâni, precum și Palácio de Monserrate, un palat în stil oriental fermecător.
- Concert de Fado cu Cină: Atât pasionații de fado, cât și cei curioși sunt invitați la un spectacol captivant de fado într-o experiență ce îmbină arta culinară cu cea muzicală. Călătoria noastră în Portugalia nu ar fi completă fără o astfel de experiență.
- Estoril și Cascais: Sunt cunoscute pentru combinația lor de peisaje naturale spectaculoase și atmosferă ce te duce cu gândul la o vacanță rafinată.
- Întâlnire cu Delfini (experiență opțională): Lisabona este considerată Capitala Europeană a Delfinilor. Întâlnirea cu delfinii este un moment magic pe care îl vei păstra în memorie. În plus, în acest tur ai ocazia să admiri peisajul sălbatic, delfinii, balenele, păsările marine și alte forme de viață marină.
- Mănăstirea Batalha: Ne lăsăm impresionați de detaliile arhitecturale complexe ale mănăstirii. Construită de regele Ioan I al Portugaliei, mănăstirea este o capodoperă a artei gotice și o piesă importantă a istoriei portugheze.
- Porto: Cunoscut drept „Orașul Invincibil” (Invicta City), Porto a dat numele Portugaliei. Porto este cunoscut pentru podurile și arhitectura sa, precum și pentru legătura sa cu vinul de Porto.
- Lisabona: Capitala Portugaliei are o mulțime de experiențe și locuri de văzut. Fie că admiri Turnul Belem, te cufunzi în diversitatea de muzee sau pur și simplu preferi să te pierzi pe străzile orașului, Lisabona are câte ceva de oferit pentru fiecare tip de călător.
DETALII CĂLĂTORIE
- Loc de întâlnire: 01.07.2025, ora 04:00 - Aeroport Otopeni - Terminal Plecari (în dreapta, lângă scările rulante)
- Când dăm startul: 01.07.2025, ora 06:05 (noi vă putem aștepta dacă întârziați, avionul nu)
- Ne mai și întoarcem: 10.07.2025, ora 00:55 - Aeroport Otopeni.
Unde ne odihnim?
Această călătorie este organizată sub formă de circuit, ceea ce presupune că nu ne cazăm mereu în același loc. Acolo unde programul ne-a permis, am rezervat același hotel pentru 2 nopți.
Ne odihnim în hoteluri de 4* și un hotel de 5*, câte 2 persoane în cameră.
La cel puțin unul dintre hoteluri vom avea camere matrimoniale.
Notă - Pentru cameră single vă rugăm să menționați la înscriere.
PROGRAMUL CĂLĂTORIEI
Ziua 1 - Descoperă Porto
Aterizare în Porto și transfer la cazare. După check-in, vom avea timp liber să ne plimbăm la pas prin Porto. Orașul are o mulțime de locuri de explorat, cum ar fi: Capela Sufletelor din Santa Catarina, Turnul Clericilor, Ribeira - cartierul pitoresc situat de pe malul râului Duoro.
Ziua 2 - Valea râului Duoro și Degustări de Vin
Astăzi vom porni într-o excursie pe valea râului Douro, unde vom admira frumusețea dealurilor pline de viță de vie. Vom degusta vinuri de la două crame renumite. În plus, vom savura prânzul la una dintre crame, completând această experiență, numai bună pentru toți iubitorii de natură și gastronomie.
Ziua 3 - Adrenalină pe Podul Suspendat
Oferindu-ne o priveliște spectaculoasă, traversarea podului suspendat 516 este o experiență palpitantă, ce îți provoacă un amestec de adrenalină și bucurie, fiind una dintre cele mai lungi și înalte poduri suspendate din lume. Chiar și vizitatori cu frică de înălțime spun că structura sa metalică grandioasă i-a ajutat să parcurgă podul și să își învingă frica.
Ziua 4 - Mănăstirea Batalha - Sintra
Astăzi vizităm Mănăstirea Batalha, un loc plin de istorie și arhitectură uimitoare, și apoi ne îndreptăm spre Sintra admirând peisajele care par desprinse dintr-un tablou.
Zilele 5 - 6 - Sintra, Cascais și Estoril
Cum să ratăm Sintra? Este un loc absolut fermecător, iar faptul că a fost reședința de vară a familiei regale și a nobilimii doar adaugă un plus de magie acestui loc! Nu ai cum să vii aici și să nu te oprești la Palácio Nacional da Pena, care arată de parcă ar fi ieșit dintr-un basm. Quinta da Regaleira te invită să descoperi tuneluri misterioase și fântâni fascinante. Iar Palácio de Monserrate, cu stilul său oriental, te va lăsa pur și simplu fără cuvinte. Avem timp liber să explorăm apoi șarmul și atmosfera relaxantă a orașelor Cascais și Estoril.
Ziua 7 - 8 - Lisabona - Fado și Timp Liber
Ne îndreptăm spre Lisabona. Lăsăm loc și pentru surprize înainte să ajungem la hotel. După check-in avem timp liber să explorăm frumusețile Lisabonei, de la străduțele pline de viață până la monumentele istorice. Poți alege să te bucuri de Lisabona pe cont propriu, urmând recomandările noastre, sau poți să ni te alături și să ne plimbăm împreună prin oraș.
În cea de-a doua seară în Lisabona ne așteaptă un concert de fado emoționant, însoțit de o cină delicioasă, pentru a trăi adevăratul spirit portughez.
În plus, poți alege să mergi alături de noi în căutarea delfinilor (tur opțional), unde, alături de aceste creaturi jucăușe, avem șansa să întâlnim și alte specii marine fascinante. Oare ce o să mai vedem? Balene, păsări de mare sau poate chiar țestoase de mare? Rămâne de văzut.
Ziua 9 - Plecarea din Lisabona
Ne luăm rămas bun de la fermecătoarea Lisabona și ne îmbarcăm pentru zborul spre București. Plecăm cu bagajul plin de amintiri frumoase și momente speciale petrecute alături de terranieni.
Terra Incognita: From Dream to Reality
Costul călătoriei este de 2220 Euro/persoană și aceasta include:
- bilete de avion internațional (dus - întors) cu Lufthansa
- 1 bagaj de mână 55x40x23 cm cu greutatea maximă de 8 kg + 1 bagaj de cală cu dimensiunea tuturor laturilor să fie de maxim 158 cm (lățime x lungime x înălțime) cu greutatea maximă de 23 kg
- taxele de aeroport
- transferuri la/de la aeroporturi
- cazare la hoteluri și vile de 4* și un hotel de 5*
- 8 mic dejunuri, 1 prânz și o cină (prânzul este servit la una dintre crame, iar cina este servită la concertul de fado)
- vizite și degustări la 2 crame
- bilet de acces pentru podul suspendat (Bridge 516)
- fado: spectacol și cină
- tur cu vizite atât la interior, cât și la exterior în Quinta da Regaleira cu ghid local vorbitor de limba engleză
- tur în Palacio da Monserrate cu ghid local vorbitor de limba engleză
- tur în Palacio da Pena cu ghid local vorbitor de limba engleză
- tur în Mănăstirea Batalha cu ghid local vorbitor de limba engleză
- ghid însoțitor limbă română
Nu sunt incluse: bacșișuri ghizi locali/șoferi locali, excursii opționale, alte mese, cheltuieli personale sau altele nemenționate în costul călătoriei.
*Alte cheltuieli:
Transport privat pe parcursul călătoriei cu mijloc de transport adaptat la numărul de călători - cost aprox. 300 Euro. Prețul final poate varia în funcție de numărul final de persoane și prețul benzinei la momentul călătoriei.
Important de știut: După ce ajungem în Lisabona și facem check-in-ul, vom explora orașul pe jos, cu tramvaiul sau transportul local. Străduțele cochete sunt perfecte pentru plimbări relaxante și autentice!
**Cheltuieli opționale:
- Tur “Întâlnire cu delfini” - cost suplimentar aprox. 70 EUR
- Supliment single: 325 Euro/persoană
Termene de plată:
- avans 320 Euro la înscriere
- diferența se achită în 4 rate până pe data de 25 ale lunilor, astfel: 475 Euro în februarie, 475 Euro în martie, 475 Euro în aprilie și 475 Euro în mai (la interval de 1 lună).
Plățile se pot face prin transfer sau depunere în cont:
Terranienii Calatoresc SRL
CUI: 44036634
J23/2103/2021
RO60BTRLEURCRT0596876701
Banca Transilvania
cu mențiunea "Terranienii in Portugalia".
Dacă doriți să achitați în lei, vă rugăm să ne contactați.
VĂ RUGĂM SĂ REȚINEȚI:
- Asigurările storno și de călătorie nu sunt obligatorii, dar sunt recomandate.
- Prețul excursiei este garantat în ziua lansării, în limita a 11 locuri. După această dată, prețul poate varia în funcție de prețul biletelor de avion, prin urmare vă rugăm să solicitați prețul exact înainte de a achita.
*Note:
- Pe parcursul călătoriei se vor face fotografii și înregistrări video, iar unele dintre acestea vor fi publicate pe website-urile și paginile de social media Terra Incognita și Terra Trips. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu înregistrarea materialelor foto-video și cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legii.
- Călătoriile Terra Incognita sunt organizate pentru grupuri energice, vesele și cu bun simț. Vă rugăm să țineți cont că programul este gândit pentru grup, nu ca unul individual.
- În funcție de anumite situații de moment, ne rezervăm dreptul de a ajusta programul, ideea de bază menținându-se.
- Imaginile sunt cu titlu de prezentare.
- Plățile în Portugalia se pot face în numerar sau card de credit/debit în Euro.
- Sistemul electric din Portugalia utilizează prize de tip F, cu tensiune de alimentare de 220 V/50 Hz. Nu este necesar un adaptor.
- Temperaturile maxime și minime variază în luna iulie. În Porto temperaturile ajung în general la maxime de 26 de grade Celsius, iar temperaturile minime sunt de 15 grade Celsius. În Lisabona temperaturile ajung în general la maxime de 29 de grade Celsius, iar temperaturile minime sunt de 17 grade Celsius.
- Limba engleză este vorbită pe scară largă în orașele mari. Totuși, este recomandat să învățați câteva fraze sau cuvinte de bază în limba portugheză sau să aveți la dispoziție o aplicație pentru a facilita comunicarea cu localnicii.
- În Portugalia, bacșișul este opțional și acordat pentru un serviciu bun de regulă reprezentând 10% din valoarea bonului.
Portugalia – Splendoare, Crame și Acorduri de Fado
2.220 €
11 Locuri disponibile