Fiordurile norvegiene - cu siguranță, unele dintre cele mai spectaculoase formațiuni geologice de pe Terra. Vă invităm să navigăm printre ele, într-o croazieră de neuitat pe mările nordului! Timp de 8 zile ne vom bucura de serviciile și facilitățile unei nave superbe, admirând peisajele scandinave, cu văi adânci și înguste, sculptate de ape.

Însă nu ne vom petrece timpul doar la bord, căci ne așteaptă și escale în orașele a nu mai puțin de 3 țări: Danemarca, Norvegia și Germania. O excelentă ocazie să le descoperim atracțiile, precum celebrul Parc de distracții și Grădinile Tivoli din Copenhaga! 

ATRACȚII ȘI EXPERIENȚE

  • Fiorduri impresionante: Peisaje dramatice care îți taie respirația, cu munți impunători și cascade spectaculoase, de la fiordul Geiranger, bijuteria naturii norvegiene până la celebra cascadă Vălul Miresei. 
  • Răsfăț pe vasul de croazieră: Experiența ”Fantastica” la bordul navei: cabină interioară elegantă (Cabina Bella), restaurante gourmet, piscine, zone de sport în aer liber, spectacole în stil Broadway și facilități recreative pentru toate vârstele.
  • Grădinile Tivoli: Parcul de distracții istoric al Copenhagăi, cu lacuri, alei și grădini minunate, în care au loc diverse atracții și spectacole.
  • Copenhaga: Capitala cosmopolită a Danemarcei, plină de cultură și atracții emblematice, precum promenada Nyhavn sau Palatul Amalienborg
  • Escale în orașe norvegiene fermecătoare: Hellesylt, Ålesund și Flåm - peisajele montane, fiordurile uimitoare și arhitectura deosebită, cu case tradiționale, se îmbină perfect pentru a crea experiențe de neuitat.
  • Kiel: Incursiune în orașul german de pe malul Mării Baltice, renumit pentru tradiția maritimă și evenimentele nautice.

DETALII CĂLĂTORIE

- Loc de întâlnire: 14.06.2025, ora 16:15 - Aeroport Otopeni - Terminal Plecări (în dreapta, lângă scările rulante).
- Când dăm startul: 14.06.2025, ora 18:45 (noi vă putem aștepta dacă întârziați, dar avionul nu).
- Ne mai și întoarcem (dacă vă lasă inima): 23.06.2025, ora 00:40 - Aeroport Otopeni.

Ne odihnim în Copenhaga pentru 1 noapte, la hotel de 4*, iar restul călătoriei, respectiv 7 nopți, pe nava de croazieră, în cabine interioare superioare (Cabina Bella - Experiența Fantastica), câte 2 persoane în cameră. 

PROGRAMUL CĂLĂTORIEI

Ziua 1: Sosire în Danemarca
Aterizăm seara în capitala Danemarcei, Copenhaga, un oraș plin de farmec și istorie. După transferul la cazare, ne putem relaxa sau explora puțin împrejurimile. Orașul ne întâmpină cu o atmosferă plină de viață, clădiri istorice și numeroase cafenele unde putem descoperi prima oară cultura nordică.

Ziua 2: Copenhaga și începutul croazierei
Dimineața o petrecem în Copenhaga. Printre atracțiile principale, ne vom bucura de ceremonia schimbării gărzii la Palatul Amalienborg și vom vizita Biserica de Marmură, cu arhitectura sa grandioasă. După-amiază, vom explora portul Nyhavn, cu faimoasele sale case colorate, și vom avea timp liber pentru suveniruri și fotografii. După-amiaza târziu, ne îmbarcăm pe nava de croazieră, pregătiți să pornim în aventura nordică.

Ziua 3: Navigare pe Marea Nordului
O zi perfectă pentru relaxare și explorarea facilităților navei. Ne putem bucura de gastronomia rafinată, de spectacole de divertisment și de centrul de wellness. În același timp, putem admira priveliștile superbe ale mării, anticipând frumusețea fiordurilor norvegiene.

Ziua 4: Hellesylt și Geiranger, Norvegia
Ajungem în Hellesylt, o localitate pitorească ascunsă între munți și păduri dese. Ne vom plimba printre casele tradiționale tipice descoperind orașul, iar mai târziu, navigăm către Geiranger, considerat bijuteria fiordurilor norvegiene. Vom admira cascade spectaculoase, cum ar fi Brudesløret (Voalul Miresei) și peisajele alpine impresionante.

Ziua 5: Alesund, orașul art-nouveau al Norvegiei
Poposim în Alesund, faimos pentru arhitectura sa în stil art nouveau. Vom explora centrul orașului, vom urca pe dealul Aksla pentru priveliști panoramice de vis și vom învăța mai multe despre istoria acestui loc renăscut din cenușa unui incendiu devastator.

Ziua 6: Flaam și frumusețea naturală a fiordurilor
Începem ziua în Flaam, un sat pitoresc situat în inima fiordurilor. Vom avea ocazia să călătorim cu faimosul tren Flaamsbana, una dintre cele mai spectaculoase rute feroviare din lume, care ne duce printre munți și cascade. Alternativ, putem opta pentru o plimbare pe fiord sau o excursie la o fermă locală pentru a descoperi tradițiile norvegiene.

Ziua 7: Navigare și relaxare pe mare
O zi de navigare pe Marea Baltică, în care ne bucurăm de facilitățile navei și de ultimele momente de relaxare la bord. Este momentul perfect pentru a admira peisajele nordice și a ne pregăti pentru ultima oprire a croazierei.

Ziua 8: Kiel, Germania
Debarcăm în Kiel, orașul situat pe malul Mării Baltice, renumit pentru atmosfera sa maritimă și pentru evenimentele nautice. Aici vom explora portul, vom putea vizita muzee interesante sau să savurăm preparate tradiționale germane. 

Ziua 9: Copenhaga și întoarcerea acasă
Ne bucurăm de ultimele ore în capitala Danemarcei. Vom vizita faimosul parc Tivoli Gardens, o atracție care combină natura, distracția și cultura. Seara, ne îndreptăm spre aeroport, gata să ne întoarcem acasă, însă purtând cu noi amintiri prețioase.

Terra Incognita: From Dream to Reality

Costul călătoriei este de 2199 euro/persoană și aceasta include:
- bilete de avion internațional (dus-întors)
- 1 bagaj de mână 40x30x20 cm și 1 bagaj de cală 55x40x23 cm cu greutatea maximă de 10 kg
- taxele de aeroport
- transferurile la/de la aeroport și la/de la porturi
- cazare 7 nopți la bordul navei de croazieră în regim de pensiune completă în cabină interioară Bella - Experiența Fantastica (vedeți detalii la secțiunea ”Important”)
- cocktail de bun venit și seară de gală cu o cină specială
- acces la piscine, jacuzzi, sală de fitness, teatru, club, pistă de alergat, terenuri de sport și de tenis de la bordul vasului de croazieră
- cazare în Copenhaga - 1 noapte cu mic dejun inclus
- bilet de intrare cu acces la atracțiile și caruselele din Tivoli Gardens, în ultima zi
- depozitarea bagajelor în dulapuri securizate în ultima zi, înainte de plecarea la aeroport
- ghid însoțitor limbă română

*Nu sunt incluse: restul meselor din Copenhaga, excursii la țărm, alte cheltuieli nemenționate la costul călătoriei.

**Alte cheltuieli:
- Taxele portuare (în valoare de 180 euro/persoană)
- Service Charge (în valoare de 12 euro/persoană/zi)

***Cheltuieli opționale:
- suplimente pentru alte tipuri de cabină (exterioară, balcon, suite etc) - cereți prețurile la momentul în care vă decideți, acestea pot varia destul de mult.
- pachetul de băuturi non-alcoolice Happy Drink: 301 euro/persoană (vă rugăm să rețineți că, dacă alegeți să optați pentru pachetul Happy Drink la înscriere, prețul acestuia devine 140 euro/persoană).
- alte tipuri de bagaje - cereți prețurile în privat, acestea pot să difere la momentul achiziției efective.

Termene de plată:
- avans 399 euro/persoană la înscriere
- diferența se achită în 4 rate de câte 450 euro/persoană până pe data de 20 a lunilor ianuarie, februarie, martie și aprilie 2025.

Plățile se pot face prin transfer sau depunere în cont:
Terranienii Calatoresc SRL
CUI: 44036634
J23/2103/2021
RO60BTRLEURCRT0596876701
Banca Transilvania
cu mențiunea „Terranian în Norvegia”.

! Dacă doriți să achitați în lei, vă rugăm să ne contactați.

VA RUGĂM SĂ REȚINEȚI:

- Asigurările storno și de călătorie sunt opționale, dar recomandate.
- Pentru această călătorie este necesar pașaportul sau cartea de identitate. Cărțile de identitate românești emise înainte de anul 2009 și care nu specifică cetățenia română nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia.
- Prețul este garantat în ziua lansării, în limita a 9 locuri. După această dată, prețul poate varia în funcție de prețul biletelor de avion, de aceea vă rugăm să solicitați prețul exact înainte să achitați.

Cazare nava de croazieră - EXPERIENȚA ”FANTASTICA”:
- Oportunitatea de a alege cabina și locația acesteia
- Room service 24 de ore pe zi (livrare contra cost)
- Mic dejun în cabină (livrare gratuită)
- Posibilitatea de a alege intervalul orar pentru cină (în functie de disponibilitate)
- Reducere 20% la un pachet preplătit dedicat restaurantului de specialitate

Meniu băuturi pe nava de croazieră: PACHETUL EASY / HAPPY DRINK
Pe parcursul croazierei, consumul este nelimitat pentru o selecție de băuturi:
- Bere Heineken la draft
- Selecție de vinuri ale casei, la pahar (vin spumant, 2 x alb, 1 x rose, 2 x roșu)
- Selecție de băuturi tari: whisky, vodkă, gin, rom, tequila, brandy (un singur brand pe categorie)
- Selecție de cocktailuri cu alcool și fără alcool
- Băuturi soft și sucuri la dozator
- Băuturi răcoritoare conservate
- Sucuri de fructe la pahar
- Apă îmbuteliată
- Băuturi calde clasice (espresso, cappuccino, caffe latte, ceai cald).

Băuturile pot fi consumate în toate barurile de la bord, în restaurantul à la carte și în bufet, cu excepția restaurantelor de specialitate.

*Note:

  • Pe parcursul călătoriei se vor face fotografii și înregistrări video, iar unele dintre acestea vor fi publicate pe website-urile și paginile de social media Terra Incognita și Terra Trips. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu înregistrarea materialelor foto-video și cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legii.
  • Călătoriile Terra Incognita sunt organizate pentru grupuri energice, vesele și cu bun simț. Vă rugăm să țineți cont că programul este gândit pentru grup, nu ca unul individual.
  • În funcție de anumite situații de moment, ne rezervăm dreptul de a ajusta programul, ideea de bază menținându-se.

! Imaginile evenimentului sunt doar cu titlu de prezentare.

  • Plățile în Danemarca se pot face în numerar în moneda locală (coroana daneză) sau cu card de credit/debit în Euro.
  • Sistemul electric din Danemarca utilizează prize de tip E și K, cu tensiune de alimentare de 230 V/50 Hz. Este necesar un adaptor.
  • Temperaturile maxime în luna iunie ajung la 20 de grade Celsius, iar temperaturile minime sunt de 10-12 grade Celsius.
  • Limba engleză este vorbită pe scară largă în orașele mari.
   
14 - 23 Iunie 2025

Croaziera Fiordurilor – Pe urmele vikingilor

2.199 

O călătorie de neuitat: croazieră spre fiordurile nordice, cu peisaje uimitoare și escale în Norvegia, Danemarca și Germania!

7 Locuri disponibile

  • Notează numele complet